RUDOLF STEINER Bio Bibliografie

5/15/2018 RUDOLF STEINER Bio Bibliografie - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/rudolf-steiner-bio-bibliografie 1/50

RUDOLF STEINER: SCURTA BIOGRAFIE IN IMAGINI

Casa din Kraljevec – Croatia, in care s-a nascut (25-27.02.1861), si-a trait o parte din copilpina in 1869, Rudolf Joseph Lorenz Steiner



Sufrageria casei din Kraljevec



Johannes Steiner (1829-1910), tatal lui Rudolf Steiner



Franziska Steiner, nascuta Blie (1834-1918), mama lui Rudolf Steiner



Rudolf Steiner la 6 ani (1867) - cel asezat pe scaun



Rudolf Steiner in: 1879 – 1882 – 1889 – 1891



1891 – 1892 – 1896 – 1901



1904



1905



1908



1913



1916



1919



1923



1924



Cea de-a doua sotie a lui Rudolf Steiner, Marie von Sievers Steiner in 1903



1910



1908



In Suedia , 1908



1911



In studioul de sculptura (1919)



Lucrarea lui Rudolf Steiner “reprezentarea umanitatii” expusa in al doilea Goetheanum



Lucrarea lui Rudolf Steiner “Ahriman”



Linga macheta primului Goetheanum

Goetheanum-ul este centrul mondial al mișcării antroposofice, situat înmica localitate Dornach din cantonul Solothurn, Elveția. Numit înonoarea lui Johann Wolfgang von Goethe, centrul include o sală despectacole cu o mie de locuri și spații administrative pentru ConsiliulSocietății Antroposofice; clădirile vecine găzduiesc facilitățile de cercetareși educaționale ale societății.



Primul Goetheanum,

A fost o structură din lemn proiectată de Rudolf Steiner, fiind una dintrecele șaptesprezece clădiri pe care Steiner le-a proiectat și supravegheatîntre 1908 și 1925 . A fost gândită ca o „Gesamtkunstwerk” (sinteza unordiverse efecte artistice media și senzoriale), pătrunsă de semnificațiespirituală. Construită inițial între 1913 și 1919 pentru a găzduievenimentele teatrale estivale ale Societății Antroposofice, a devenitcentrul unei mici colonii de căutători spirituali care locuiau în Dornach

și se grupaseră în jurul lui Rudolf Steiner. Creația a presupuscolaborarea mai multor artiști vizuali: vitraliile au dat culoare spațiului,pictorii au decorat tavanul cu motive care descriau întreaga evoluțieumană, sculptorii au cioplit baze enorme pentru columne, capitele, șiarhitrave cu imagini de metamorfoze, iar arhitecții au creat neobișnuitastructură de lemn a cupolei duble, peste o bază de beton curbată. Încă întimpul construcției muzicieni, actori și artiști ai mișcării au început să dea diverse reprezentații într-un atelier învecinat. Când salaGoetheanumului a fost terminată, aceste reprezentații au fost mutate pescena situată sub cupola mai mică a sa. Sala de spectacole era situată sub cupola mai mare. Această clădire a fost incendiată în ajunul de An

Nou, 1922/1923 (se presupune ca incendiul ar fi fost provocat de catrenazisti).

Al doilea Goetheanum

În cursul anului 1923 R. Steiner a proiectat o clădire care să oînlocuiască pe cea originală. Această clădire, cunoscută azi ca Al doileaGoetheanum, a fost construită în întregime din beton armat. Clădireaeste situată tot în localitatea Dornach, în apropierea capitalei Elveției,Basel. Începută în 1924, ea a fost terminată abia în 1928, adică la treiani după moartea arhitectului. Este un pionierat al folosirii betonului înarhitectură și a primit statut de clădire protejată, ca fiind un monumentnațional elvețian. Criticul de artă Michael Brennan a numit clădirea o„adevărată capodoperă a arhitecturii expresioniste din secolul XX”.

Goetheanumul actual găzduiește o sală de spectacole de 1.000 de locuri,în prezent centrul unei comunități artistice active, incorporândreprezentațiile trupelor sale de teatru interior și de euritmie, precum șiale artiștilor veniți în vizită din toate colțurile lumii. Clădirea găzduieștede asemenea birourile mondiale ale Societății Antroposofice. Conferințepe teme de interes general au loc de mai multe ori pe an. Conferin țe de

specialitate pentru profesori, fermieri, doctori, terapeuți, precum și multealte profesii se țin de asemenea regulat.

Goetheanumul este deschis vizitatorilor în fiecare zi; se organizează șitururi, de mai multe ori pe zi.

Remodelări complete ale sălii centrale au avut loc la mijlocul anilor ‘50 șiîn primii ani ai secolului al XXI-lea. Vitraliile datează din vremea lui R.Steiner; tavanul pictat și columnele sculpturale sunt replicicontemporane sau reinterpretări ale celor aparținând PrimuluiGoetheanum



http://www.rudolfsteinerweb.com/galleries/First_Goetheanum/Exterior/slides/Rudolf%20Steiner's%20First%20Goetheanum%20Exterior0011.jpg










Primul Goetheanum (1908 – 1925) - exterior




















Imagini din interiorul primului Goetheanum

http://www.rudolfsteinerweb.com/galleries/First_Goetheanum/Interior/slides/Rudolf%20Steiner's%20First%20Goetheanum%20Interior0053.jpg






















Al doilea Goetheanum (reconstruit in 1928)



Imagini din exteriorul si interiorul celui de al doilea Goetheanum

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/62/Dornach_-_Goetheanum_-_Grosser_Saal3.jpg

http://www.rudolfsteinerweb.com/galleries/Second_Goetheanum/slides/Rudolf%20Steiner's%20Second%20Goetheanum%200056.jpg








http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/62/Dornach_-_Goetheanum_-_Grosser_Saal3.jpg



Masca mortuara a lui Rudolf Steiner (1925)



Memorialul Rudolf Steiner din Viena



BIOGRAFIE

(articol preluat de pe site-ul Societatii Antroposofice din Romania)

Despre Rudolf Steiner s-au scris multe lucruri neadevărate, pornite dinimpulsurile unor oameni care, din porniri mai mult sau mai puţinagresive, nu au păstrat un simt just al adevărului în cele ce au afirmatdespre personalitatea sa şi activitatea în foarte multe domenii ale ştiinţeişi artei. Aceste reacţii nu fac decât să întărească faptul că ceea ceantroposofia aduce în lume pentru om este destinat celor care înţeleg înmod just necesităţile concrete ale prezentului şi impulsurile viitorului.

Spre clarificarea biografiei doctorului Steiner şi pentru îndepărtareaneadevărurilor afirmate cu diverse ocazii, preluăm o prezentare a vieţii şioperei sale dintr-un text de Frans Carlgren editat de Goetheanum,

Universitatea Liberă pentru Ştiinţă Spirituală din Dornach, Elveţia.

Experienţele din tinereţe şi studiile

Rudolf Steiner s-a născut la 25 februarie 1861 la Kraljevec, la frontiereaaustro-ungară, fiu al unui slujbaş la căile ferate austriece.

Copilăria şi-a petrecut-o în ambianţa unei gări şi a căilor ferate, în ciudamai multor schimbări de domiciliu. Tatăl său avea mijloace materialereduse; copiii trebuia să contribuie, prin munca lor, la menaj, lagrădinărit şi la cultivarea unui teren pentru cartofi. Rudolf Steiner se

interesa de asemenea mult şi de viaţa gării; a învăţat foarte repede să utilizeze telegraful. A crescut deci într-o atmosferă care-i stimula atenţiaşi activitatea.

Peisajul înconjurător era grandios: în apropiere câmpiile şi pădurile, îndepărtare vârfurile înzăpezite ale alpilor. Relaţiile zilnice cu o populaţiebinevoitoare, cunoaşterea unui dialect bogat în imagini, contactul cuviaţa naturii şi a anotimpurilor – toate acestea au contribuit lafortificarea sufletului tânărului băiat, pentru a fi vioi şi receptiv.

După propriile sale istorisiri, mult mai târziu, pe la vreo şapte ani, a avut

o experienţă decisivă: prima apariţie a unor impresii foarte subtile, care-iveneau dintr-o lume care nu este cea a pământului şi care totuşi se pot“vedea” şi “auzi”, deşi cu alţi ochi şi cu alte urechi decât cele ale corpului.Cu începere din acest moment, tânărul a intrat în contact nu numai cuarborii şi pietrele, ci şi cu fiinţele spirituale care se ascund “în spatelelor” şi care se manifestă acum în sufletul copilului, în “spaţiul săuinterior”.

Copilul se îndoia de faptul că lucruri de acest gen ar putea fi înţelese deanturajul său şi a ştiut în consecinţă să tacă în legătură cu ele.



Rudolf Steiner a trăit mai mult sau mai puţin într-o stare de vis primiisăi ani de şcoală. Învăţătura propriu-zisă nu l-a influenţat prea mult.

Tatăl său avea ideea fixă de a face din el un inginer la căile ferate. L-atrimis, deci la şcoala reală din Wiener-Neustadt, unde a fost bine primitpentru că desena frumos. Astfel, formaţia sa a fost preponderentştiinţifică.

Un început de trezire intelectuală s-a produs atunci când, la 12 ani, acitit un articol despre atomi şi molecule în raportul anual al şcolii.Pentru a înţelege acest articol, a trebuit să mai citească şi altele. Astfel arecuperat treptat întârzierea sa şi a putut începe să-i mediteze pe colegiisăi mai tineri. Curând, a fost apreciat ca “elev model”, iar în carnetul săude elev avea cele mai bune note. La vârsta de 14 ani a început să-şiconsacre timpul liber studierii cu ardoare a filosofiei. El povesteşte că arecitit de aproape douăzeci de ori anumite pasaje din Critica ra ţ iunii pure de Kant.

Dificultatea de a asimila anumite cunoştinţe se poate vedea din faptul că ortografia sa era departe de a fi perfectă. Dezvoltarea unui subiect,dimpotriv

ă, îi era atât de u

şoar

ă, încât de multe ori î

şi ajuta colegii s

ă-şi

facă lecţiile, înainte de a şi le face pe ale sale. În vara anului 1879,Rudolf Steiner a trecut cu menţiune examenul de încheiere a studiilor.

Până atunci nu putuse vorbi deschis cu nimeni despre experienţele saleîn lumea spirituală. Dar chiar în acest an, 1879, a întâlnit un om foartesimplu care recolta plante medicinale. Prin cunoaşterea sa naivă, pioasă şi profundă a naturii, cu simplitatea sa de ţăran, acest om l-a pus peRudolf Steiner în contact cu o anumită înţelepciune instinctivă, care s-aperpetuat în mod tainic de-a lungul secolelor, departe de civilizaţie. “Cuel se putea vorbi despre lumea spirituală, ca unul ce o cunoştea direct.”

Rudolf Steiner a povestit că acest personaj i-a mijlocit întâlnirea cu un“Maestru spiritual” eminent, necunoscut de lume, un om de situaţiemodestă care, între altele, l-a sf ătuit să dobândească o cunoaştereaprofundată a mentalităţii ştiinţifice materialiste.

În toamna lui 1879, Rudolf Steiner a fost înmatriculat la Colegiul Tehnicsuperior din Viena. A studiat aici mai ales biologia, chimia şi fizica.Aceasta a avut o influenţă deosebită asupra evoluţiei sale interioare.Fizica atomică încă nu exista. Dar fizicienii considerau atunci ca evidentcă tot ceea ce numim noi “realitate” este constituit dintr-o mulţime departicule infinitezimale care acţionează unele asupra altora, într-un mod

pur mecanic. Rudolf Steiner s-a cufundat în această concepţie asupralumii cu o obiectivitate totală. Dar aceasta nu s-a f ăcut f ără dificultate.Căci, conform acestui punct de vedere, totul se explică f ără a face apel laintervenţia unui element suprasensibil. Or acţiunea forţelorsuprasensibile (mai ales în lumea vieţii organice) era pentru Rudolf Steiner un fapt ce i se confirma f ără încetare, prin observaţia empirică dezi cu zi. Nu a găsit niciun punct de legătură între ştiinţa practicată înuniversităţi şi propria sa viziune despre spirit, experienţa sa interioară.

Datorită lui K.J. Schröer, profesor de istoria literaturii la Colegiul TehnicSuperior, a învăţat să-l cunoască mai bine pe Goethe, mai ales opera sa

poetică. Dar în timpul studiilor de optică, botanică şi anatomie, a



descoperit că Goethe era de asemenea un savant. A dobândit treptatconvingerea că ştiinţa modernă, care neagă spiritul, nu ar puteaniciodată atinge decât lumea neînsufleţită, pe când Goethe, în opera saştiinţifică, deschidea calea înţelegerii viului şi arunca un pod întrenatură şi spirit.

A avut atunci intuiţia să studieze un domeniu particular al ştiinţei, înspiritul lui Goethe, dar viaţa nu i-a îngăduit aceasta. Student sărac,trebuia să-şi asigure mijloacele necesare traiului, cu ajutorul lecţiilorparticulare.

Atunci, în 1883, i se face propunerea de a edita, în cadrul proiectului“Literatura naţională germană” condusă de Joseph Kürchner, opereleştiinţifice ale lui Goethe, adăugându-le prefeţe şi comentarii. Schröer îlrecomandase pentru această muncă grea pe tânărul student de 22 deani. Această propunere i-a dat ocazia de a-şi aprofunda considerabilcunoştinţele ştiinţifice.

Pentru a-şi asigura întreţinerea, Rudolf Steiner a trebuit să continue să dea meditaţii. Odată terminate studiile, a acceptat în 1884 rolul depreceptor într-o familie de comercian

ţi vienezi. Aici a r

ămas

şase ani.

Elevul său suferea de hidrocefalie; avea 10 ani şi era atât de înapoiat,încât se punea la îndoială posibilitatea de a i se da vreo instrucţie. Rudolf Steiner a reuşit, după doi ani de sacrificii şi eforturi susţinute, să-laducă pe punctul de a putea intra normal într-o clasă de liceu, fiziculsău fiind de asemenea ameliorat considerabil. Mai târziu a ajuns medicşi a murit în timpul primului război mondial.

Experienţa astfel dobândită îi va permite lui Rudolf Steiner să pună bazele practice ale antropologiei sale, în forma necesară activităţiiulterioare, îndeosebi prin fondarea şcolii Waldorf în 1919. “Atunci –

spunea el – am aprofundat propriile mele cunoştinţe de de fiziologie şipsihologie.”

Începuturile activităţii profesionale

În 1889, Rudolf Steiner a fost invitat să colaboreze la pregătirea mariiediţii a operelor complete ale lui Goethe (cunoscută sub numele de“ediţia Marii Ducese Sofia”), a cărei publicare începea la Weimar. Întoamna lui 1890 s-a instalat în acest oraş pentru a studia Arhivelegotheene, recent constituite.

Astfel a început o existenţă cu totul nouă. Se afla în legătură constantă cu cercetători, poeţi, artişti, ceea ce a condus la o mai bună cunoaşterede sine şi a oamenilor. S-au conturat, mai pregnant ca oricând,trăsăturile deosebite ale propriei naturi. “De fiecare dată când mă izolamde anturaj, îmi dădeam seama că îmi era familiară o lume spirituală pecare o vedeam în mine. Cu această lume îmi era uşor să mă unesc.Urmând cursul gândurilor, îmi spuneam adesea că accesul la lumeaexterioară prin intermediul simţurilor îmi fusese îngreunat tot timpulcopilăriei şi tinereţii mele.” În schimb, activitatea gândirii îi eralesnicioasă. Aici se afla în elementul lui: “În ceea ce priveşte marileînlănţuiri ştiinţifice concepute prin spirit, le sesizam f ără cea mai mică

greutate.”



Şi-a dat seama în această perioadă că singurul lucru la care ţinea înviaţă era să pătrundă din ce în ce mai profund în lumea spiritului. Darînsuşi Goethe, acest realist care avea simţul sarcinilor pământeşti, îi eraexemplu în arta de a persevera. A continuat, deci, în strădania sa.

În 1886 deja îşi publicase prima carte: Linii fundamentale ale unei teorii a cunoa ş terii în concep ţ ia goethean ă despre lume . Tot atunci a scris şi odizertaţie despre teoria cunoaşterii în care încerca, în mod îndrăzneţ, să depăşească, o dată pentru totdeauna, teoria cunoaşterii lui Kant. Acesteidizertaţii îi datorează faptul de a fi fost primit doctorand, în octombrie1891. Acestei dizertaţii i-a adăugat o prefaţă şi un capitol final şi apublicat totul în acelaşi volum sub forma unei cărţi intitulate Adev ă r ş i ş tiin ţă .

Aceste lucrări au fost pentru Rudolf Steiner o pregătire în vedereaelaborării celei mai importante dintre operele sale filosofice: Filosofia libert ăţ ii (1893). Prima ediţie purta în subtitlu menţiunea: “Rezultate aleunei observaţii psihice după metodele ştiinţelor naturii”. Rudolf Steinervoia să aplice metoda observaţiei în domeniul ştiinţei moderne afilosofiei, însă schimbându-i direcţia, orientând-o către lumea interioară.

A arătat că acela care manifestă forţa de gândire necesară poate depăşi – prin perceperea exactă a ideilor pure, “desprinse de lumea sensibilă” – “limitele cunoaşterii” aşa cum sunt ele puse de teoreticieni, regăsindu-se,în calitatea de fiinţă liberă, într-o lume ideală, spirituală.

Rudolf Steiner a publicat după aceea alte cărţi: Friedrich Nietzsche, un lupt ă tor împotriva epocii sale (1895) şi Concep ţ ia goethean ă despre lume (1897). În aceste lucrări urmărea aceleaşi scopuri ca şi în precedentele.Acestea erau roadele rarelor ore de răgaz. În timpul şederii la Weimar, înafara lucrărilor sale asupra operelor ştiinţifice ale lui Goethe, a întreprinsşi altele: editarea, pentru casa Cotta, a operelor lui Schopenhauer şi ale

lui Jean Paul, pentru care a scris introduceri biografice şi literare.

În 1896 munca sa la arhivele lui Goethe era terminată.

Puţin după plecarea sa la Weimar, în viaţa lui Rudolf Steiner, învârstă atunci de 35 de ani, a avut loc o schimbare decisivă.

“În mine s-a trezit atunci un interes, pe care nu-l mai simţisem înainte,pentru ceea ce este sensibil, perceptibil. Anumite detalii au dobânditimportanţă pentru mine: aveam sentimentul că lumea simţurilor avea

ceva să-mi reveleze pe care doar ea mi-l putea revela. Am pătruns astfel,prin precizia observaţiei sensibile, într-o lume cu totul nouă.”

S-a vădit că această nouă facultate a acţionat puternic asupraexperienţelor sale în lumea spirituală. “Observând lumea fizică, poţi ieşicu totul din tine însuţi şi chiar prin aceasta se poate pătrunde din nou înlumea spirituală cu o facultate de observare crescută.”

Rudolf Steiner practica de multă vreme meditaţia; aceasta s-a intesificatconsiderabil prin faptul că în natura omenească se poate dezvolta “ofiinţă spirituală care, total liberă de organismul fizic, poate trăi, percepe

şi se poate mişca în lumea spirituală. Existenţa acestei fiinţe omeneşti



spirituale a devenit pentru mine un fapt experimental, sub efectulmeditaţiei.”

Rudolf Steiner a dobândit astfel dreptul de a se numi cetăţean al două lumi, fizică şi spirituală.

Anii de încercare

Din 1897 a editat Magazinul pentru literatur ă . În vara acestui an s-ainstalat la Berlin pentru a efectua această nouă însărcinare.

Magazinul pentru literatur ă era o revistă literară binecunoscută, însă conducerea ei i-a provocat mari griji.

Abonamentele erau puţine: “Nu-mi puteam lua sarcina revistei decâtdupă ce aş fi putut asigura creşterea numărului de abonamente. Aceastaa fost activitatea mea la Societatea Liberă de Literatură.”

Comentând manifestările vieţii intelectuale, Rudolf Steiner putea decispune aici tot ceea ce era necesar de spus în legătură cu evenimenteledin acea epocă, dar “o revistă care nu poate plăti decât salarii foartemodeste, care nu-mi asigura nici subzistenţa zilnică, pentru care nu seputea face nicio publicitate, nu avea cum să prospere, având în vederemica sa expansiune în momentul în care am preluat-o”.

Acestor griji materiale li s-a adăugat ceea ce Rudolf Steiner avea să numească mai târziu “Încercarea sufletului”, adică experienţele saleinterioare prin care a trecut atunci şi pe care le-a descris în autobiografiasa în mod emoţionant.

Încă din adolescenţă considerase ca o datorie să dobândească o

cunoaştere aprofundată a gândirii ştiinţifice materialiste în scopul de a otransforma “din interior”. Continuându-şi eforturile, descoperea acum,cu mai multă precizie ca niciodată, că activitatea gândirii, atunci când seexercită sub aspectul său suprasensibil, nu este un joc abstract deconcepte, ci o legătură cu fiinţele vii.

Atunci a întâlnit în lumea spirituală “puterile demonice care nu vor ca ocunoaştere a naturii să ducă la viziunea spiritului şi fac din gândire unmecanism”. – “Pentru ele este absolut adevărat că lumea este omaşinărie.” Pe aceste fiinţe, Rudolf Steiner le-a calificat mai târziu dreptahrimanice, servitorii lui Ahriman. A trebuit atunci să ducă o luptă

interioară de care era pe deplin conştient. “A trebuit atunci să-mi salvezclarvederea, prin furtunile dezlănţuite în sufletul meu.”

“În acest timp de încercări nu am putut avansa decât evocând în mine,cu ajutorul viziunii mele spirituale, dezvoltarea creştinismului.” În aceştitermeni s-a referit Rudolf Steiner la evenimentul principal al vieţii sale.

În copilărie servise la slujba de duminică a bisericii din satul său natal;cultul Bisericii Catolice i-a lăsat o impresie foarte puternică. Dar pietateasa de copil nu avea nimic confesional. Catehismul abia daca l-ainfluenţat. Tatăl său era liber-cugetător şi a neglijat să-i facă prima sa

comuniune.



În autobiografia sa, Rudolf Steiner descrie cum setea de cunoaştere l-adirijat, în ultimii ani ai secolului, spre anumite concepţii care nu eraucele ale confesiunilor religioase. Învăţătura oficială a acestora “se referă la o lume spirituală pe care omul nu o poate atinge prin dezvoltareapropriilor forţe spirituale. Ceea ce învaţă religia ca lege morală provinedin dogme impuse. La aceasta se opunea propria mea concepţie desprespirit, conform căreia lumea spirituală este de asemenea perceptibilă înom şi în natură, ca şi în lumea simţurilor. Se adăuga şi individualismulmeu etic, pentru care morala nu este primită din afară, ci decurge dindezvoltarea sufletului şi spiritului omenesc în care trăieşte un elementdivin.”

“Creştinismul pe care-l căutam eu nu l-am găsit nicăieri în confesiunileexistente. După o perioadă de încercări în care a trebuit să dau lupteinterioare dure, a trebuit să mă adâncesc eu însumi în realitateacreştinismului, adică în lumea în care spiritul însuşi se exprimă despreacest subiect.”

Acest drum al lui Rudolf Steiner pentru cunoaşterea lui Christos l-acondus atunci la o experienţă bulversantă, la care face aluzie în

autobiografie în câteva cuvinte simple şi discrete: “Faptul de a mă fi găsitîn faţa Misterului de pe Golgota, printr-un act solemn de cunoaştereinterioară, a marcat întreaga evoluţie a sufletului meu.”

Despre anii 1897-1900 Rudolf Steiner a spus mai târziu – după ce a trăitevenimente foarte dureroase – că trecuse în această perioadă prin “ceamai crucială dintre încercările spirituale”.

Ceea ce a trăit atunci se poate numi, pentru a relua o expresieconsacrată, “străbaterea porţii iniţierii”.

Atât documentele istorice, cât şi cercetările f ăcute de Rudolf Steiner,arată că în Antichitate “iniţierile” aveau loc în centrele de Misterii.Neofitul care urma să treacă prin încercările iniţiatice trebuia să participe la anumite rituri, ceremonii religioase, şi să ducă o viaţă derugăciune în ambianţa liniştită a templului. Actul iniţiatic propriu-zisavea loc cu o totală excludere a lumii exterioare.

Pregătirea lui Rudolf Steiner s-a f ăcut într-o atmosferă dominată de grijimateriale, de ocupaţii profesionale extenuante şi de raporturi omeneştidificile, în agitaţia unui mare oraş modern. Era angajat într-o luptă pentru existenţă şi trebuia să clădească în el însuşi templul în liniştea

căruia se derulau încercările greu de conceput ale iniţierii sale. Drumulevoluţiei sale corespundea astfel condiţiilor şi exigenţelor timpuluinostru.

Iată de ce Rudolf Steiner, pe care îl putem considera un “iniţiat” de laînceputul secolului, a rămas mereu un om al epocii sale, simplu şi debun simţ, care cunoştea profund problemele omului modern şi îi puteavorbi pe limbajul său.

La sfârşit de septembrie 1900, Rudolf Steiner a putut trece revista în altemâini. Chiar de atunci, activitatea sa va fi cea a unui conferenţiar şi a

unui scriitor independent.



Munca antroposofică

Din acest moment, biografia lui Rudolf Steiner este inseparabil legată deimpulsul spiritual pe care atunci îl numea “teosofie”, dar pe care deja,uneori, îl numea “antroposofie”, termen pe care-l va adopta în viitor, dela grecescul anthropos (om) şi sophia (înţelepciune).

Pentru munca administrativă era suficientă o singură persoană: Marievon Sievers. Ea era o personalitate foarte puternică de origine baltică şi afost atunci cea mai apropiată colaboratoare a lui Rudolf Steiner. Ea aîntemeiat şi a condus editurile care au publicat, în aceşti ani,numeroasele opere ale lui Rudolf Steiner. În această perioadă au apărutprincipalele scrieri ale sale. Prima a fost cartea intitulată Teosofie . Înaceastă carte, apărută în 1904, Rudolf Steiner f ăcea o primă încercare dea descrie natura suprasensibilă a omului şi legăturile sale cu lumilespirituale.

În articolele reunite sub titlul Cum se dobândesc cuno ş tin ţ e despre lumile superioare , Rudolf Steiner şi-a propus să descrie, cu maximă precizieposibilă, metodele prin care el ajunsese la rezultatele expuse în

ansamblul operei sale.

“… Ş tiin ţ a ocult ă (1910) este un fel de compendiu despre ceea ce aduceapână atunci mişcarea antroposofică.” Mult mai târziu, Rudolf Steiner aexplicat că în această lucrare importantă condensase conţinutul anumeroase conferinţe şi a mai multora dintre cărţile sale.

În partea sa cea mai importantă, Ş tiin ţ a ocult ă conţine descriereaevoluţiei lumii aşa cum se revelează ea unei conştienţe care a depăşitlimitele spaţiului şi timpului.

În această carte, Rudolf Steiner s-a străduit să clarifice, în luminacercetărilor sale spirituale, epocile şi evenimentele în legătură cu careastronomia, geologia, biologia şi istoria se reduc în general la ipoteze.Nici în această carte nu vroia să facă abstracţie de numeroasele dateacumulate de savanţi, pe care-i respecta profund, nici să intre încontradicţie cu aceştia. Vroia să lărgească înţelegerea pământului şi aomului, arătând că şi unul, şi altul, au ieşit din cosmosul spiritual şidivin.

În această perioadă de-nceput a dezvoltării antroposofice a ţinut primelecicluri de conferinţe consacrate Evangheliilor, care ocupă un rol centralîn opera lui Rudolf Steiner.

Abia în 1910 a ajuns să scoată la iveală, sub formă de dramă, ceea cepurta în sine încă din anii 80 ai secolului precedent. În vara anului 1910a scris şi a pus în scenă, la München, drama-mister Poarta ini ţ ierii .

Actorii erau în cea mai mare parte amatori, dintr-un mediu care nu aveao adevărată cunoaştere a teatrului. Totuşi, aceste reprezentaţii, date pe oscenă obişnuită, au lăsat spectatorilor o impresie de neuitat. În fiecare



din următorii trei ani a scris şi a fost reprezentată câte o nouă dramă:Încercarea sufletului , P ă zitorul pragului şi Trezirea sufletelor .

Aceste patru drame formează o suită. Ele expun legăturile dintre diferitepersoane, întâlnirile adesea tulburătoare cu fiinţele lumilor spirituale pecare aceste persoane le trăiesc, şi confruntarea cu propriile lor încarnăritrecute, înaintarea cunoaşterii de sine printr-o cunoaştere mereu maiarmonioasă şi o acţiune pusă conştient spiritual în serviciul întregiiomeniri.

Dramele-mister sunt reprezentate în fiecare an pe marea scenă a celuide-al doilea Goetheanum din Dornach, Elveţia (primul Goetheanum fiindincendiat în 1923). Punerea lor în scenă a fost cea care a f ăcut să apară nevoia urgentă a unui teatru, a unui edificiu destul de mare pentru aadăposti activităţi artistice şi ştiinţifice. Câţiva membri ai SocietăţiiAntroposofice au pus la dispoziţia mişcării un teren aflat la Dornach, înElveţia, lângă Basel. Rudolf Steiner s-a dus acolo în 1913 şi şi-a datacordul. În felul acesta, centrul mişcării antroposofice s-a fixat în Elveţia.

Lui Rudolf Steiner i-a revenit responsabilitatea întocmirii proiectului. Ell-a v

ăzut clar, pân

ăîn detaliile formei sale exterioare, conform

activităţilor pe care trebuia să le adăpostească; în acest scop aîntrebuinţat imaginea cojii de nucă, a cărei formă se mulează pe miezulconţinut de nucă. Cum activităţile artistice şi ştiinţifice prevăzute vizau oînnoire culturală completă, formele edificiului trebuiau şi ele să folosească un limbaj nou.

Aceste forme, Rudolf Steiner nu doar le-a desenat, dar le-a şi modelatîntr-o primă machetă. Când s-a apucat să pună totul pe planşeta dedesen, a apărut o problemă delicată şi total imprevizibilă: determinarealiniei după care trebuiau să se intersecteze cele două cupole gigantice ale

acoperişului. După lungi schimburi de opinii cu arhitecţii însărcinaţi culucrarea, Rudolf Steiner a contribuit el însuşi la soluţionarea problemei.Un arhitect american va spune cândva, în legătură cu soluţia dată, uncuvânt care merită reprodus: “Cel care a rezolvat această problemă esteun geniu matematician de prim ordin.”

Amenajarea edificiului a fost intim legată de naşterea euritmiei, care, aşacum a spus Rudolf Steiner, nu este nici dans, nici pantomimă; este oartă în întregime nouă, care caută să exprime prin mişcări precisecalităţi sonore şi verbale.

Când omul vorbeşte sau cântă, prin suflul său imprimă o formă aeruluicare-l înconjoară. Fiecare sunet vorbit sau cântat corespunde uneiatitudini, unor mişcări invizibile. Izvorul artei euritmice este aceamişcare ascunsă în vorbire şi cântec. Deci această artă este “un limbaj şiun cântec f ăcute vizibile”.

Arta declamării, munca desf ăşurată pentru dramele-mister şi euritmieau fost prilejul creării la Goetheanum a unei arte teatrale cu totul noi. În1914, Marie von Sievers a devenit Marie Steiner; în 1915 a începutcolaborarea la punerea în scenă, în fiecare an, a câte unui fragment dinFaust de Goethe. La repetiţii Rudolf Steiner juca el însuşi cele mai

diferite roluri, cu o măiestrie extraordinară.



Deci în 1924 se baza pe o experienţă foarte bogată, atunci cândactivitatea sa în acest domeniu a fost încununată de scrierea lucrăriiCurs de recitare ş i art ă declamativ ă , destinat actorilor de profesie.

(Text reprodus din Evolu ţ ia ocult ă a omului , editura Arhetip, Bucureşti,2001)

Nota editorului francez

Activitatea lui Rudolf Steiner a continuat într-un ritm incredibil. În toatedomeniile, vederile sale permit o reînnoire, o renaştere a civilizaţieinoastre decadente. La moartea sa, 30 martie 1925, a lăsat o operă elaborată cuprinzând 30 de volume, la care se adaugă aproape 6000 deconferinţe, o pedagogie, o medicină, o agricultură, o sociologie – toatenoi, întemeiate pe realităţile spirituale revelate. Dacă existenţa şidezvoltarea lor iau pe zi ce trece o tot mai mare amploare, boicotul şităcerea instituţiilor, uşurinţa sau prejudecăţile materialiste se opun culogică bulversantă la revoluţia pe care va antrena-o recunoaştereaacestor noi valori.

Biografie cronologică RUDOLF STEINER(împreună cu un sinoptic al principalelor lucrărilor scrise)

1861 La 27 februarie se naşte Rudolf Steiner la Kraljevec (peatunci Austro-Ungaria, în prezent Jugoslavia) ca fiu al unuifuncţionar al căilor ferate austrice. Părinţii săi sunt originaridin Austria de Jos. Îşi petrece copilăria şi tinereţea în

diferite locuri din Austria.1872 Frecventează Şcoala reală din Wiener-Neustadt până la

bacalaureatul din 1879.

1879 Frecventează Şcoala tehnică din Viena: matematică şiştiinţele naturii, în acelaşi timp literatură, filosofie şi istorie.Studiu fundamental al lui Goethe.

1882 Prima activitate scriitoricească.

1882-1897

Editare a scrierilor de ştiinţele naturii ale lui Goethe în„Deutsche National-Literatur“ a lui Kürschner, cinci volume

(Bibl. Nr. 1 a-e). O ediţie independentă a introducerilor aapărut în 1925 sub titlul Scrierile lui Goethe de ş tiin ţ e ale naturii (Bibl. Nr. 1)

1884-1890

Profesor particular la o familie vieneză.

1886 Chemat să conlucreze la ediţia mare „Sophie“ a operelor luiGoethe. Linii fundamentale ale unei teorii a cunoa ş terii în concep ţ ia goethean ă despre lume cu privire îndeosebi asupra lui Schiller (Bibl. Nr. 2)

1888 Editează „Săptămânalul german“, Viena (eseuri în Bibl. Nr.

31). Prelegere la Uniunea Goethe din Viena: Goethe ca

http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA001/GA001_index.html




















p ă rinte al unei noi estetici . (Bibl. Nr. 30)

1890-1897

Weimar. Colaborare la arhiva Schiller şi Goethe. Editor alscrierilor de ştiinţe ale naturii ale lui Goethe.

1891 Numirea ca doctor în filosofie la Universitatea din Rostock.În 1892 apare o altă dizertaţie: Adev ă r ş i ş tiin ţă . Prolog al unei „filosofii a libert ăţ ii“ (Bibl. Nr. 3)

1894 Filosofia libert ăţ ii. Tr ă s ă turi fundamentale ale unei concep ţ ii moderne despre lume. Rezultate de observa ţ ie sufleteasc ă dup ă metoda ş tiin ţ elor naturii . (Bibl. Nr. 4)

1895 Friedrich Nietzsche. Un lupt ă tor împotriva timpului s ă u. (Bibl. Nr. 5).

1897 Concep ţ ia despre lume a lui Goethe . (Bibl. Nr. 6)Mutarea la Berlin. Editarea „Magazinului pentru literatură“şi a „Foilor pentru dramaturgie“ împreună cu O. E.Hartleben (eseuri în Bibl. Nr. 29 până 32). Activează în„Societatea literară liberă“, „Societatea dramatică liberă“, înUniunea „Giordano Bruno“, în cercul „Celor ce vin“ ş.a.

1899-

1904

Activitate pedagogică la „Şcoala muncitorilor“ din Berlin,

fondată de W. Liebknecht.1900-1901

Concep ţ ii despre lume ş i via ţă în secolul al 19-lea extinsă în 1914 la: Enigmele filosofiei (Bibl. Nr. 18).Începutul activităţii de prelegeri antroposofice la invitaţiaSocietăţii Teosofice din Berlin.Mistica la începutul noii vremi spirituale (Bibl. Nr. 7)

1902-1912

Constituirea antroposofiei. Activitate publică de conferinţeîn Berlin şi călătorii lungi pentru prelegeri în întreagaEuropă. Marie von Sivers (din 1914 Marie Steiner) devinecolaboratoarea sa permanentă.

1902 Cre ş tinismul ca fapt mistic ş i misteriile Antichit ăţ ii .(Bibl. Nr. 8)

1903 Fondarea şi editarea revistei „Luzifer“, mai târziu „Lucifer-Gnosis“ (Art. în Bibl. Nr. 34)

1904 Teosofie . Introducere în cunoa ş terea suprasensibil ă a lumii ş i a determin ă rii omului . (Bibl. Nr. 9)

1904-1905

Cum se dobândesc cuno ş tin ţ e despre lumile superioare? (Bibl. Nr. 10) Din cronica Akasha (Bibl. Nr. 11). Treptele cunoa ş terii superioare (Bibl. Nr. 12).

1910 Ş tiin ţ a ocult ă în rezumat (Bibl. Nr. 13)

1910-1913

În München are loc premiera a Patru drame misterii :Poarta ini ţ ierii , Încercarea sufletului , P ă zitorul Pragului , Trezirea sufletelor . (Bibl. Nr. 14).

1911 Conducerea spiritual ă a omului ş i a omenirii (Bibl. Nr.15).

1912 Calendar antroposofic al sufletului. Rostiri s ă pt ă mânale (Bibl. Nr. 40 şi ediţii independente). O cale spre autocunoa ş terea omului (Bibl. Nr. 16).

1913 Separarea de societatea teosofică şi fondarea celei

antroposofice. Pragul lumii spirituale (Bibl. Nr. 17)



















http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA151_7/GA7_C.html















http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA14-1/GA14_index.html

















































1913-1923

Ridicarea construcţiei primului Goetheanum laDornach/Elveţia, construcţie cu dublă cupolă realizată dinlemn.

1914-1923

Dornach şi Berlin. În prelegeri şi cursuri de-a a lungulEuropei, Rudolf Steiner transmite impulsuri pentru înnoireîn multe domenii: artă, pedagogie, ştiinţele naturii, viaţă socială, medicină, teologie. Perfecţionare a noii arte amişcării, „Euritmia“, inaugurată în 1912.

1914 Enigmele filosofiei în istoria lor, prezentate în general

(Bibl. Nr. 18)1916-1918

Despre enigma omeneasc ă (Bibl. Nr. 20). Despre enigme suflete ş ti (Bibl. Nr. 21). Geniul spiritual lui Goethe în relevarea sa prin „Faust“ ş i prin „Basmul despre ş arpele verde ş i frumosul Crin“ (Bibl. Nr. 22).

1919 Rudolf Steiner susţine idea unei „Tripartiţii a organismuluisocial“ în eseuri şi prelegeri, mai ales în spaţiul german desud. Puncte centrale ale problemei sociale în necesit ăţ ile vie ţ ii prezente ş i viitoare (Bibl. Nr. 23).Eseuri despre triparti ţ ia organismului social (Bibl. Nr.

24). Toamna, este fondată la Stuttgart „Şcoala liberă Waldorf“, pe care Rudolf Steiner o conduce pâna la sfârşitulvieţii sale.

1920 Începând cu primul curs al şcolii superioare antroposofice,au loc de acum în permanenţă activităţi artistice şi prelegeriîn Goetheanum-ul încă neterminat.

1921 Fondare a săptămânalului „Das Goetheanum“ cu eseuriregulate şi contribuţii ale lui Rudolf Steiner (în Bibl. Nr. 36)

1922 Cosmologie, religie ş i filosofie (Bibl. Nr. 25). În noapteade Anul Nou 1922/1923 construcţia Goetheanum-ului este

nimicită printr-un incendiu. În anii următori Rudolf Steinerpoate face doar un prim model exterior pentru o nouă construcţie concepută din beton.

1923 Activitate de prelegeri neîntreruptă, combinată cu călătorii.De Crăciun 1923 se reînfiinţează „Societatea antroposofică“sub numele de „Societatea antroposofică generală“ subconducerea lui Rudolf Steiner.

1923-1925

Rudolf Steiner scrie în foiletoane săptămânale autobiografiasa Mein Lebensgang (Cursul vie ţ ii mele ), care a rămasneterminată (Bibl. Nr. 28), precum şi Teze antroposofice

(Bibl. Nr. 26) şi conlucrează cu Ita Wegman la carteaFundamente pentru o extindere a artei vindec ă rii prin cuno ş tin ţ e de ş tiin ţă spiritual ă (Bibl. Nr. 27).

1924 Intensificare a activităţii de conferenţiar. Pe lângă aceasta,numeroase cursuri profesionale. Ultimele călătorii deprelegeri în Europa. La 28 septembrie ultima adresaref ăcută membrilor.

1925 Începutul şederii la pat. La 30 martie Rudolf Steiner moarela Dornach.











ASA CUM L-AU VAZUT…

Fragment din cartea

RUDOLF STEINERO EPOPEE A SPIRITULUI ÎN SECOLUL XX

de

SIMMONE RIHOUET-COROZE

Ediţia a treia prescurtata

Traducere de ADRIANA ONOFREI

Traducere din limba franceză după Simone Rihouet-Coroze,Qui etait Rudolf Steiner? Une épopée de l'esprit au 20e siècle,

Triades-Editions, Paris, 1992



“…Cum discipolii lui de astăzi sunt prietenii de ieri, nimeni nu areprilejul să noteze schimbările care apar, fizic, în el. Fotografiile – rare – reflectă unele transformări profunde; trăsăturile fine, sublimate,controlul atitudinii, avântul staturii – s-ar spune că a crescut – şi, pestetoate acestea, ochii, aceşti ochi care vibrează atât de puternic încât parstrăbătuţi de raze de soare; fixaţi asupra interlocutorului, radiază bunătate. Ascultă cu calm şi răbdare; afabil şi curtenitor până în celemai mici detalii. „De altfel – scria mai târziu Marie de Sivers –, elconsidera politeţea, ca şi formele exterioare, o virtute indispensabilă înrelaţiile sociale. Lipsa de corectitudine însemna pentru el o lipsă dedisciplină interioară. La el într-adevăr corectitudinea se confunda cubunăvoinţa firească; bunătatea inimii năştea formele. Dar acolo undelipsea delicateţea sentimentelor cerea cu atât mai mult respectulformelor, pentru a evita vulgaritatea şi grosolăniile care le-ar fi înlocuitrepede... La începutul relaţiilor noastre, l-am întâlnit în cercuri literare;totdeauna era o apariţie cu totul deosebită de cei care se aflau în jurullui. Era ca un prinţ al spiritului în mijlocul unor trunchiuri nefinisate şi,deşi se găseau acolo personalităţi marcante, se deosebea de ceilalţi aşacum se deosebeşte un oţel fin de minereurile brute. Rar a fost maiasem

ănător un portret al lui Rudolf Steiner – în perioada în care chipul

lui încă nu purta ridurile adânci pe care le dau grija, amărăciunea,cugetarea neîntreruptă şi veghea nocturnă – ca tabloul lui Rembrandt:Omul în armur ă .

Putea rămâne gânditor timp îndelungat atunci când se întorcea de laconferinţele ţinute sau atunci când lăsa jos pana cu care tocmaiumpluse pagini după pagini, cu această scriere, pe care îmi plăcea să onumesc stelar ă .“

Să ascultăm câţiva martori oculari ai anilor 1904-1908.

Un tânăr student care asistase în 1904 pentru prima dată la oconferinţă ne-a oferit această imagine despre Rudolf Steiner: „DoctorulSteiner intră în sală. Nu poţi să uiţi vreodată această ţinută, această privire. Imi imaginasem că voi vedea un fel de Brahman cu barbă neagră şi cu manta lungă, aşa cum erau reprezentaţi acei Mahatma, ale cărorportrete le văzusem. A apărut însă un om care amintea mai curând deumanişti ca Erasmus din Rotterdam* . Nu era foarte înalt, dar dădeaimpresia că este. Chipul lui f ără barbă degaja acea distincţie cunoscută care îl anunţă pe gânditor; nasul foarte drept, întreaga lui fiinţă respiranobleţe. Părul negru şi destul de lung era dat pe spate, o şuviţă având

mereu tendinţa să alunece în stânga frunţii. Purta atunci o lavalieră. Eraacum în sală şi îşi plimba privirile peste mulţimea ascultătorilor care seînghesuiau.

* Desiderius Erasmus Roterodamus (1469-1536), umanist olandez de expresie latină, născut

la Rotterdam. Spirit enciclopedic, a căutat să definească un umanism creştin la distanţă de

orice polemică religioasă (n.tr.).

A urcat la pupitru şi a început să vorbească. Privirea îndreptată laînceput către auditoriu părea că se întoarce treptat spre înăuntru.Vorbea din ceea ce contempla lăuntric. Frazele se construiau pe măsură

ce gândea. Cuvintele aveau o mare putere şi modul lui de a vorbi avea în



el un fel de dar de a trezi ceva ce era adormit în inimi. Vieţuiai în moddirect o parte a forţei care modelase aceste expresii. Simţeai cum seprecizează şi creşte în tine legătura care te uneşte cu realitatea unei lumimai mari, mai vaste, mai bogate, aceea care îl inspira. Cuvântul luimergea la inimă pentru că venea dintr-o inimă care avea în ea multă ştiinţă şi iubire. Un colorit austriac de netăgăduit îi dădea limbajuluiceva ce mirosea a natură, a pământ, a sevă, şi care avea un farmecpropriu. Dacă la începutul conferinţei vorbea lent, aproape ezitant şiparcă puţin visător, spre sfârşitul discursului urca, se înălţa încrescendo, ca într-o simfonie, iar în ultimele fraze lua o cadenţă triumfală. Încheiase conferinţa lansând fraza lui Goethe: «Numai cel care se poate dep ăş i se elibereaz ă de puterea care înl ă n ţ uie toate fiin ţ ele ».

Spusă de el, această frază a lui Goethe răsuna în mod cert ca ochemare lansată de către toate forţele binelui către sufletul umanangajat în luptă“.

În intimitatea unei conversaţii, modul lui de a-l asculta peinterlocutor, de a-l invita să vorbească, nu avea niciodată nimic

constrângător. Aveai impresia că îşi voala în mod voit puterea, care sedegaja din el chiar în repaus, pentru a nu te tulbura şi a te lăsa cu totulţie însuţi.

Este caracteristic un fapt foarte simplu din această epocă: părinţiiunui tânăr student erau neliniştiţi de interesul crescând pe care fiul lor îlarăta teosofiei. Tânărul era înflăcărat de ideile lui Steiner, îşi petrecea tottimpul citind în loc să studieze, organiza conferinţe pentru Steiner şi încele din urmă l-a determinat să vină în oraşul său. Soseşte ziuaconferinţei şi tânărul Kleeberg îl roagă pe Rudolf Steiner să potolească nemulţumirea părinţilor, să-i viziteze; ei sunt oameni foarte simpli: tatăl

este ceasornicar. Când Steiner se află în faţa lor, vorbind cu bunătate şiînţelegere, tânărul iese un moment din cameră şi ei îi mărturisescneliniştea; îl întreabă dacă a fi teosof nu poate dăuna carierei unuistudent. Răspunsul plin de bun simţ îi linişteşte. Un tânăr are nevoie să dobândească o concepţie înaltă despre viaţă, toleranţă, să se achite deîndatoririle sale, coordonându-şi progresiv acţiunile după gândurile sale.Altă dată, unui student tânăr care îl întreabă ce lecturi filosofice să citească, el îi recomandă: Descartes – Discurs asupra metodei, Principiile

filosofiei şi Fichte – Destinul savantului .

Se exprima atât de natural, în fraze scurte, în cuvinte simple,

răspunzând întrebărilor prin cunoştinţe atât de precise încât puteaicrede că subiectul abordat era în centrul preocupărilor sale şi că nu aveaun interes mai mare decât să îl discute cu tine, f ără cea mai mică pedanterie, ca să te ajute să îţi rezolvi problemele. Trecea cu aceeaşiuşurinţă de la o explicaţie logică sau de la o revelaţie istorică la undetaliu al vieţii supranaturale dobândit prin clarvedere. Şi acest modfiresc de a se comporta oprea brusc nevoia pe care ai fi simţit-o de a-ţimărturisi stupoarea sau admiraţia. Îţi spuneai: „Acest om ştie tot ce sepoate şti pe pământ, dar asta este nimic pe lângă puterea spirituală pecare o stăpâneşte şi pentru care nu mai sunt cuvinte“.



Mai 1906:

Până la sfârşitul vieţii sale, Edouard Schuré nu a putut vorbi f ără să se emoţioneze despre „comoţia“ pe care a resimţit-o când l-a văzut primadată. În adevăr, în 1906 Steiner vine la Paris însoţit de Marie de Sivers.

„Desigur, după tot ce îmi fusese spus despre el, mă aşteptam să întâlnesc pe cineva care să îmi fie ca un frate de arme, dar de fapt îlaşteptam cu destulă indiferenţă.

Când apăru în cadrul uşii şi mă privi cu acei ochi plini de lumină carepărea să ţâşnească din adâncurile cele mai tainice, cu faţa suptă,iradiind în acelaşi timp o bunătate şi o încredere f ără margini, am fosttulburat şi, chiar înainte de a-mi fi vorbit, mi s-au impus două convingeriimediate:

Întâi, am fost sigur că mă aflu în prezenţa unui iniţiat. Trăisem multtimp în spirit cu iniţiaţii Antichităţii, a căror istorie şi doctrină odescrisesem, şi iată că în sfârşit întâlneam unul în lumea aceasta.

Pe de altă parte, în această clipă în care uitasem tot ce este în jurpentru a ne adânci unul în celălalt, presimţisem: Acest om care este aici,în faţa mea, va juca în viaţa mea un rol capital.“

Majoritatea viitorilor săi discipoli l-au văzut pentru prima dată cuprilejul unor conferinţe la care fuseseră invitaţi. Acest prim contact, chiarde la distanţă, le-a dat impulsul să imprime vieţii lor o orientare nouă.Poetul şi dramaturgul Albert Steffen a notat în jurnalul său, la primaîntâlnire, impresia de reînnoire a propriei vieti pe care a simţit-o:

Prim ă vara, 1907:

„Vorbea despre etapele vieţii: ucenicul, camaradul, maestrul. Mi-amf ăcut un examen de conştiinţă şi mi-am spus cu o luciditate nemiloasă:Acolo este Maestrul şi aici ucenicul... Recunoşteai de la prima privire ocălăuză a umanităţii: pe fruntea lui se afla înţelepciunea, în ochii lui eraiubirea, conştienţa în cuvintele sale. Fiecare gest, liber în forma sa, era oexpresie de armonie şi de artă... În timp ce vorbea, am luat hotărârea să fiu demn de această întâlnire şi să mă transform... M-am întors acasă întăcere. Să lucrez asupra mea însămi deveni, mai mult ca oricând, devizamea.“

Nu numai poeţii sau artiştii sunt sensibili la chemarea interioară; iată mărturiile unui om de afaceri, E. Leinhas, şi ale unui inginer, A.Strakosch.

Iarna, 1908:

„Sala mică era deja plină când am intrat. Cu faţa la public, Rudolf Steiner părea că vrea să-şi înceapă conferinţa. Mi s-a arătat un scaunrămas liber în centru. Rudolf Steiner şi-a pus din nou lornionul, şi-a

plimbat o ultimă privire atentă peste rândurile asistenţei – gest pe care



am avut prilejul să-l remarc şi după aceea. Se f ăcu o tăcere adâncă.Peste mica adunare plutea o atmosferă solemnă, de aşteptare şi derespect. Am avut însă timp să las să acţioneze asupra mea impresia dată de chipul lui Rudolf Steiner, care părea luminat dinlăuntru, şi iradierea adoi ochi pătrunzători. Trebuie să spun că nu-mi amintesc să fi avutvreodată în viaţă despre un om o impresie atât de puternică de la primavedere şi care să antreneze o convingere atât de imediată... Mi-am spusdintr-o dată: Iată cel pe care-l căutam de mult! Conferinţa n-a f ăcutdecât să-mi întărească această impresie. Niciodată nu resimţisem unastfel de curent de forţă şi de lumină, o astfel de intensitate în cuvintelecare ajungeau să arunce o lumină ca de fulger asupra celor mai profundeprobleme ale existenţei. Rudolf Steiner citi primele versete din EvangheliaSfântului Ioan – în traducerea pe care o f ăcuse el însuşi – cu o voce carepărea să răsune din adâncuri necunoscute. Eram stupefiat dar în acelaşitimp ameţit şi plin de încredere... După conferinţă, când m-am aflat dinnou în noaptea de iarnă, lumea mi s-a părut schimbată. Am rămas subimpresia unui eveniment major şi hotărâtor pentru întreaga existenţă.Mă însufleţea un sentiment profund ţesut din calm interior şi dintr-onouă încredere în viaţă.“

Martie 1908: „Am mers la una din conferinţe. Vorbitorul ne-a oferit convingerea

imediată că nici una din vorbele lui nu voia să producă efect. Ele veneaudintr-o sferă unde aceste lucruri nu mai contează. Nu putea fi vorba nicide un entuziasm antrenant, cum se întâmplă la unii oratori; îl simţeaiînsă în contact imediat cu lumile pe care le descria şi care, prin el, serevelau ascultătorilor. Oricât de straniu, de nemaiauzit ar fi fost ceea cespunea, nu puteai să pui la îndoială aceste lucruri. Ochii negri, care îiiluminau chipul serios dar atât de mobil, se luminară în timp ce vorbea.Resimţeam cu toţii o impresie puternică, f ără să fim totuşi atât de uimiţi

şi surprinşi pe cât ar fi trebuit să fim, ascultându-l cum descrieUniversul şi raporturile naturii umane cu stelele... Dacă astăzi mă gândesc la acea conferinţă, mi se pare că Rudolf Steiner s-a adresatatunci direct sufletelor noastre. A abordat direct toate problemele pe careni le puneam în ce priveşte lumea şi omul în forul său lăuntric, subiectede o importanţă esenţială pentru drumul nostru viitor. L-am ascultat cuo atenţie extremă şi cu sentimentul că tot ce spune este nou dar nu neeste străin, că omul acesta nu se află aici pentru el însuşi, ci pentru asluji o forţă spirituală de care poate fi mândru. Când a terminat devorbit, ne-am privit spunându-ne: «el este». Ne-am luat de mână şi ne-amîndreptat spre dânsul.“

În mărturisirile unui mare număr de auditori se găsesc trăsăturicomune: mergi din curiozitate, uneori sceptic, să asculţi o primă conferinţă. Îţi formulezi întrebări, obiecţii; ele te preocupă, îţi răpesclibertatea spiritului, ca un ecran care te împiedică să înţelegi pe deplincuvintele percepute. Deodată, oricare ar fi subiectul tratat, problema decare te loveşti este abordată de vorbitor, explicată, rezolvată. Te simţiprivit, ghicit, primit cu toate problemele tale.

Uneori, Rudolf Steiner privea cu atenţie pe unul dintre ascultători în

momentul în care răspundea la problema pe care acesta şi-o punea.



Pentru alţii, acest mod de a fi „ghicit“ se manifesta puţin altfel: încuvintele pe care le auzeau, ei recunoşteau vorbele cele mai intime pecare şi le spuseseră ei înşişi în ceasurile grave ale existenţei lor: Acum lise părea că vorbele pe care urechea lor le percepea ies din propria lorinimă, ca şi cum vorbitorul le citise în ei.

Celor care-l ascultau, începea să li se impună convingerea că Rudolf Steiner era un maestru printre maeştri, deşi nimic din afirmaţiile sale nucontribuiau la acest lucru iar el se păzea să ofere astfel de motive. Darnu putea evita ca, pe stradă, trecătorii să-şi întoarcă spre el capul, să seoprească pentru a-l privi, datorită impresiei pe care le-o f ăcea. „Trebuiesă fie cineva extraordinar“..., îşi spuneau. Şi dacă, după un moment denehotărâre, cei mai mulţi îşi reluau drumul, oare nu pe stradă l-aucunoscut unii dintre cei care urmau să devină elevii lui, care l-auabordat spontan, întorcându-se din drum, considerând această întâlniredrept cotitura existenţei lor?...”

Antroposofia este o concepție despre om și lume fundamentată de catreRudolf Steiner, care-si propune să ofere cunostinte despre lumeaspirituală obtinute prin cercetare spiritual-stiintifică. Ea susțineexistența unor facultăți de percepție suprasensibilă în cazul tuturor

oamenilor, prin dezvoltarea cărora, urmând o metodă precisă șisistematică, se poate atinge perceperea nemijlocită a spiritualului.

Deși referirile la concepții religioase sunt frecvente, antroposofia nu îșipropune să reprezinte o nouă religie, ci să facă înțelese determininărileistorice esoterice ale religiilor existente, precum și să vină cu impulsuriînnoitoare în toate domeniile practice ale vieții. Un alt obiectiv este acelade a prezenta o concepție occidentală asupra noțiunilor de reîncarnare șikarma, spre deosebire de aceea descrisă de perspectiva teosofică, de cares-a desprins la începutul secolului XX.

În viziunea antroposofică, omul reprezintă o ființă integrată înmicrocosmos și macrocosmos, ce acționează simultan pe mai multeniveluri, orice acțiune a sa având urmări și în lumea spirituală. Fiecarepersoană e considerată a fi în legătură cu diferite ființe spirituale, chiardacă acest lucru rămâne în inconștient pentru majoritatea oamenilor.Christos ocupă un rol central în acest sistem spiritual, fiind cel care dă sens întregii evoluții pământești.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Rudolf_Steiner

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tiin%C8%9B%C4%83_spiritual%C4%83


http://ro.wikipedia.org/wiki/Religie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ezoterism

http://ro.wikipedia.org/wiki/Re%C3%AEncarnare

http://ro.wikipedia.org/wiki/Karma

http://ro.wikipedia.org/wiki/Teosofie


http://ro.wikipedia.org/wiki/Christos

http://ro.wikipedia.org/wiki/Christos


http://ro.wikipedia.org/wiki/Karma

http://ro.wikipedia.org/wiki/Re%C3%AEncarnare

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ezoterism

http://ro.wikipedia.org/wiki/Religie


http://ro.wikipedia.org/wiki/Rudolf_Steiner

RUDOLF STEINER Bio Bibliografie

Documents

Transcript of RUDOLF STEINER Bio Bibliografie